Oricât de bine dezvoltată ar fi reţeaua de telefonie mobilă, acoperirea în zonele muntoase şi localităţi izolate va fi mereu deficitară, amplasarea de relee terestre care să acopere fiecare locaţie posibilă atrăgând costuri prohibitive. Pentru aceste situaţii, serviciile de telefonie prin satelit există de mulţi ani şi funcţionează, dar sunt la rândul lor foarte costisitoare iar necesitatea achiziţionării unui telefon special le descalifică pentru utilizatorii de rând.
Startup-ul american UbiquitiLink promite să rezolve acest inconvenient punând pe orbită relee GSM la care se pot conecta telefoane mobile obişnuite. Spre deosebire de alte proiecte asemănătoare, precum cele propuse deja de SpaceX, OneWeb, sau Amazon, UbiquitiLink nu vizează acces la internet ci doar servicii de bază pentru telefonie mobilă, asigurate folosind sateliţi puţin costisitori la care telefoane mobile obişnuite să se poată conecta fără alte modificări.. Proiectul presupune lansarea a mii de sateliţi miniaturiali, astfel încât orice locaţie de pe Terra să fie permanent în rază de acoperire, scrie go4it.ro
Comparat unor celule GSM terestre care operează la distanţe măsurate în cel mult câteva zeci de kilometrii, sateliţii GSM propuşi de UbiquitiLink vor trebui să conecteze telefoane mobile de la distanţe de peste 500km deasupra pământului. Desigur, faptul că nu există alte obstacole fizice în afara ocazionalilor nori de ploaie ar trebui să ajute, însă realitatea este că telefoanele mobile obişnuite nu au fost proiectate pentru conectare la astfel de distanţe. Astfel, putem aştepta cel mult la servicii de bază pentru apeluri de voce şi conectare din spaţii deschise, după exemplu receptoarelor GPS care nu pot funcţiona la interiorul clădirilor.
Potrivit UbiquitiLink, la nivel global sunt peste 750 milioane utilizatori de telefoane mobile aflaţi în zone cu acoperire deficitară a reţelelor de telefonie mobilă. Pentru aceştia, acoperirea ar putea fi extinsă foarte uşor chiar de către operatorul de telefonie mobilă la care sunt deja abonaţi. Spre exemplu, oferind accesul în roaming la reţeaua UbiquitiLink prin achiziţionarea unei extra-opţiuni „acoperire extinsă”. Având în vedere distanţa de conectare, conectarea la celulele GSM găzduite pe orbita pământului s-ar face doar în ultimă instanţă, când nici un alt releu terestru nu poate oferi conectare stabilă, UbiquitiLink acţionând ca o plasă de siguranţă şi pentru situaţii excepţionale cum ar fi pene de curent şi alte dezastre naturale care afectează reţeaua terestră.