O companie italiană va repara 114 kilometri de drum naţional în Moldova. Care sunt traseele
Compania italiană Serenissima Costruzioni va repara 114 kilometri de drum naţional în Moldova. Potrivit ministrului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc, Serenissima Costruzioni a propus "cel mai atractiv proiect pentru un buget raţional", scrie Infotag.
Au fost semnate două contracte, primul prevede reabilitarea a 83 km din drumul R34 Hînceşti-Leova-Cahul pentru 53 mil. de euro, iar al doilea - 30,95 km din drumul R9 Soroca-Arioneşti, pentru 17,8 mil. de euro. Compania este obligată să execute lucrările în decurs de doi ani.
Contractul prevede reabilitarea drumurilor, amenajarea sistemelor de drenaj, mutarea sistemelor existente de comunicare şi construcţia a 18 estacade.
Managerul pentru dezvoltare al Serenissima Costruzioni, Marco Marchi, a spus că în luna următoare se va obţine permisiune de la administraţiile locale pentru demararea lucrărilor, atunci reabilitarea drumurilor va începe deja în august.
Iurie Chirinciuc a precizat că contractul prevede sancţiuni în caz de depăşire a termenului de executare a lucrărilor - 0,1% din suma contractului pentru fiecare zi de întârziere.
Valoarea totală a lucrărilor este de 70,8 mil. euro, care sunt acordaţi cu titlu de credit de către BERD pentru proiectul de reconstrucţie a drumurilor în RM.
Economie