O copilă de 13 ani, pusă în genunchi, trasă de păr și lovită cu picioarele de alte minore (VIDEO)
O fată de 13 ani, din municipiul Târgu Jiu din România, a fost bătută violent de alte minore. Poliția s-a autosesizat și a demarat o anchetă.
Polițiștii gorjeni au început o anchetă, după ce o tânără de 13 ani a fost bătută de alte trei fete minore. Imaginile extrem de violente au fost postate pe rețelele de socializare.
Fata de 13 ani este pusă în genunchi, lovită cu picioarele, umilită și trasă de păr. Fetele care apar în imagini au fost deja identificate de polițiști și sunt audiate la această oră, alături de părinți.
„În cursul zilei de astăzi, având în vedere imaginile apărute în spațiul public pe o rețea de socializare, ne-am autosesizat cu privire la aceste aspecte, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Gorj dispunând efectuatarea de verificări. Astfel, cu ocazia verificărilor efectuate de polițiști, au fost identificate trei tinere cu vârste cuprinse cu vârste între 12 și 14, din municipiul Târgu Jiu, care ar fi exercitat acte de violență asupra unei tinere de 13 ani, din municipiul Târgu Jiu.
Două dintre cele două tinere care ar fi exercitat acte de violență au fost aduse la sediul Poliției Municipiului Târgu Jiu, fiind însoțite de către părinți, în vederea audierii. Polițiștii continuă verificările pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe”, susține IPJ Gorj, scrie gds.ro.