O "Cuşmă a lui Guguţă" din piatră, înaltă de şapte metri va fi sculptată şi instalată în centrul Capitalei (FOTOREPORT)
Embed:
O "Cuşmă a lui Guguţă" din piatră, înaltă de şapte metri va fi sculptată şi instalată în centrul Capitalei. Autorităţile locale au nevoie de aproape un milion de lei pentru acest proiect. Macheta a fost prezentată, în prezenţa maestrului Spiridon Vangheli, cel care a dat viaţă personajului Guguţă.
''Această sculptură va fi un semn de încurajare a copiilor noştri. Monumentul le aparţine copiilor, Guguţă nici al meu nu mai este, l-au luat copii.'', a spus Spiridon Vangheli, scriitor.
Ideea monumentului dedicat lui Guguţă îi aparţine rectorului Academiei de Studii Economice a Moldovei, Grigore Belostecinic.
''Municipiul Chişinău e un oraş frumos, deseori apreciat de cei care ne vizitează, dar spre regret, lipsit de unele simboluri care să ne reprezinte. Eu de fapt am identificat un loc, numai ca autorităţile să le accepte. Ar putea să fie la intersecţia bulevardului Ştefan cel Mare şi Sfânt cu strada Puşkin, la intrare în parcul Catedralei.'', a zis Grigore Belostecinic, rectorul ASEM.
Realizatorii proiectului susţin că sub cuşmă va fi Guguţă alături de fetița cu care mergea la școală, un cățel, o oiță şi un cocostârc. Căciula va fi amplasată la o înălţime de 1 metru 75, astfel încât până la şapte oameni să poată încăpea pentru a face poze. În jurul sculpturii vor fi ilustrații din diferite ţări în limba cărora a fost tradusă opera lui Spiridon Vangheli. Creaţia va fi realizată de sculptorul Veaceslav Jigliţchi.
''Cuşma, copiii şi aceste simboluri ale lumii vor fi în relief, iar soclul va fi din beton. Materia primă este piatra noastră din Cosăuţi. O să fie foarte frumos.'', a zis Veaceslav Jigliţchi, sculptor.
''Avem în vizor mai multe locaţii, cu certitudine va fi în centru istoric al Capitalei. Sculptura va fi una foarte mare.'', a zis Ion Ceban, primarul municipiului Chişinău.
Autorii proiectului caută acum finanțatori pentru sculptură. În Chişinău mai există o ''Cuşmă a lui Guguţă'' instalată în faţa Centrului Republican pentru Copii și Tineret ARTICO.