Călătoriile eroice ale polinezienilor efectuate de-a lungul Pacificului sunt unele dintre cele mai impresionante reuşite ale umanităţii. Începând, cel mai probabil, din Taiwan, exploratorii au călătorit şi au colonizat insule aflate de-a lungul Oceanului Pacific, ajungând în nord până în Hawaii şi în sud până în Noua Zeelandă. Dovezi recente arată că aceştia s-au oprit şi în America de Sud, unde au petrecut suficient timp pentru a culege plante locale pe care le-au distribuit, ulterior de-a lungul Pacificului, scrie descopera.ro.

Atunci când polinezienii au ajuns în America de Sud, pe coasta de vest se găseau deja numeroase civilizaţii sofisticate de mari dimensiuni. Acest lucru contrasta cu insulele nelocuite pe care polinezienii le colonizau de regulă, ceea ce sugerează că era improbabil ca exploratorii să fi rămas pe acest continent. Analizele genetice ale populaţiilor native din Peru şi din alte ţări sudamericane sugerează că polinezienii nu au contribuit la fondul genetic, în cazul în care au rămas pe continent.

Acum însă, o echipă de cercetători a identificat ADN polinezian în rămăşiţele unor triburi native. În mod ciudat, însă, rămăşiţele sunt în cealaltă parte a continentului faţă de locul în care este probabil ca polinezienii să fi sosit. Chiar şi cercetătorii sunt surprinşi de descoperire şi nu ştiu cum să o explice. Oamenii de ştiinţă au luat în calcul mai multe ipoteze; chiar şi cea mai plauzibilă este considerată de cercetători a fi „fantezistă”.

Cercetătorii au studiat un trib care trăia în sud-estul Braziliei şi care se numea Botocudo. Grupul era violent şi independent şi nu a fost sub controlul coloniştilor portughezi. Din acest motiv, în 1808 autorităţile au declarat război împotriva oricărui trib independent. La finalul acelui secol, tribul Botocudo a încetat să existe ca grupare etnică separată.

Rămăşiţele unor indivizi Botocudo au rămas, însă, păstrate în muzee, iar cercetătorii au folosit aceste rămăşiţe pentru a extrage ADN-ul din peste 12 cadavre. Acest ADN a fost folosit pentru a studia părţi ale genomului mitocondrial, care este moştenit doar de la mamă. Pentru că este uşor de obţinut şi secvenţiat, ADN-ul mitocondrial a fost folosit pentru o varietate de studii asupra evoluţiei umane, fiind disponibile numeroase date asupra variaţiilor asociate diferitelor populaţii.

Majoritatea mostrelor colectate de cercetători au produs secvenţele tipice asociate populaţiilor native din continentul american. În schimb, două mostre prezentau o serie de schimbări distinctive, ce au mai fost identificate până acum doar în populaţiile asociate culturilor polineziene.

Cum se explică acest lucru? Autorii au luat în calcul mai multe posibilităţi. Prima se bazează pe faptul că atât polinezienii cât şi triburile amerindiene se trag din populaţii asiatice. Astfel, ar fi posibil ca strămoşii ambelor grupuri să fi împărtăşit o variantă care fie a dispărut pe continentul asiatic, fie nu este identificată de cercetători. Cu toate acestea, schimbările asociate polinezienilor par să fie recente, având loc după ce populaţia trăia pe insula Taiwan. Astfel, autorii au respins această posibilitate.

A doua variantă luată în calcul ar fi că ADN-ul a sosit cu călătorii polinezieni, ceea ce ar fi plauzibil, doar că toate analizele ADN efectuate până acum pe continentul sudamerican nu au identificat alte mostre ADN polineziene. Pe lângă acest fapt, mai este vorba şi de o distanţă geografică imensă între ţărm şi locul în care trăiau indienii Botocudo. „Ar fi nevoie să explicăm cum au traversat aceşti migranţi polinezieni munţii Anzi şi au ajuns în Minas Gerais, Brazilia. Credem că acest scenariu este prea improbabil pentru a fi luat în calcul”, spun cercetătorii.

Ultima posibilitate este destul de greu de crezut. În anii de final ai traficului cu sclavi africani, Marea Britanie s-a opus sclaviei, interzicând vaselor să mai navigheze prin apropiere de coasta de vest a Africii. Acest lucru a mutat comerţul cu sclavi în alte zone, inclusiv Madagascar. Această insulă era locuită şi de Polinezieni, iar 20% din populaţia sa pare să poarte variante de ADN similare celor identificate în Brazilia. Cercetătorii subliniază că dacă aceşti indivizi ar fi foşti transportaţi în Brazilia, ei ar fi avut la dispoziţie câteva decenii în care ar fi putut fi răpiţi de indienii Botocudo şi asimilaţi de acest trib înainte să fie exterminat. Cercetătorii afirmă că o astfel de răpire este imortalizată într-o operă compusă în 1870 de un compozitor brazilian.

Numărul de coincidenţe necesare pentru acest scenariu i-a făcut pe cercetători să admită că este un scenariu „fantezist”. Cu toate acestea, oamenii de ştiinţă spun că nu au o explicaţie mai bună pentru această descoperire misterioasă.