O dronă a armatei americane ar fi ucis civili în Afganistan într-un raid împotriva Statului Islamic
foto: publika.md
O dronă a armatei americane trimisă să efectueze un atac împotriva unei ascunzători a grupării Statul Islamic în Afganistan ar fi ucis în mod accidental mai mulţi civili, al căror număr variază între 9 şi 30 în funcţie de diferitele surse care afirmă că ar fi vorba despre agricultori care se odihneau după o zi de muncă pe câmp, scrie agerpres.ro.
Atacul desfăşurat miercuri seara s-ar fi soldat şi cu rănirea altor 40 de oameni din acelaşi grup de agricultori care culegeau seminţe de pin în regiunea Wazir Tangi din provincia estică Nangarhar, potrivit declaraţiilor date de trei oficiali afgani, citaţi de Reuters.
''Lucrătorii au aprins un foc şi erau împreună când drona i-a atacat'', a declarat agenţiei Reuters un lider tribal.
Ministerul afgan al Apărării şi un oficial american de la Kabul au confirmat raidul efectuat cu drona, dar s-au arătat deocamdată precauţi cu privire la eventuale victime în rândul civililor.
''Suntem la curent cu relatările despre decesul unor necombatanţi şi colaborăm cu oficiali locali pentru a clarifica elementele care să asigure că aceasta nu este o manevră de a abate atenţia de la cazul civililor ucişi de talibani mai devreme în cursul zilei la un spital din Zabul'', a declarat Sonny Leggett, un purtător de cuvânt al trupelor americane din Afganistan.
La rândul său, Ataullah Khogyani, purtător de cuvânt al guvernatorului provinciei, a declarat că la spitale au fost aduse nouă cadavre şi patru răniţi în urma atacului cu dronă. Un alt responsabil local, citat de DPA, vorbeşte despre cel puţin 16 morţi şi 12 răniţi, în timp ce un consilier provincial afirmă că cel puţin 30 de civili au fost ucişi.
Conform oficialilor afgani, luptători ai Statului Islamic şi militanţi talibani au baze la numai un kilometru de locul atacului.