O echipă de arheologi din Israel a descoperit cele mai vechi rămăşiţe umane
O descoperire recentă poate schimba din temelie teoriile despre originea omului. O echipă de arheologi din Israel susţine că a găsit rămăşiţe ale celor mai vechi fiinţe umane din lume. Noua descoperire arată că leagănul civilizaţiei umane este în Orientul Mijlociu, nu în Africa, aşa cum se credea până acum.
Rămăşiţele, printre care un fragment al unui craniu uman şi mai mulţi dinţi, au fost descoperite într-o peşteră Israelului. Testele efectuate de către cercetători, pentru a stabili vechimea oaselor şi specia de la care provin, arată că rămăşiţele au peste 400.000 de ani şi au aparţinut primilor oameni moderni de pe planetă. Experţii spun că trebuie să mai efectueze unele teste pentru a fi siguri de descoperirile lor. Totuşi, ei sunt siguri de acurateţea informaţiilor pe care le deţin până acum.
Până acum, cele mai vechi descoperiri legate de specia umană datează de 200.000 de ani şi au fost făcute în Africa. Mai mulţi antropologi credeau că Homo Sapiens a apărut pe continentul african, de unde s-a răspândit în toată lumea. Dacă ipoteza cercetătorilor israelieni se confirmă, ea va zdruncina din temelii teoriile evoluţioniste cunoscute până acum.