O explozie puternică s-a produs în această dimineaţă la o conductă de gaze din Egipt
foto: gandul.info
Explozie puternică la o conductă de gaze din nordul Peninsulei Sinai, din Egipt. Potrivit agenţiei Reuters, înainte de deflagraţie a avut loc un incident între mai mulţi bărbaţi înarmaţi şi gardienii care păzeau conducta.
În urma exploziei, nimeni nu a avut de suferit. Conducta alimentează cu gaze Israelul şi Iordania şi se află la 60 de kilometri de Canalul Suez. Prin urmare, aprovizionarea celor două ţări a fost oprită. Acesta este cel de-al treilea atac asupra unei conducte de gaze de la începutul lunii februarie.
Exploziile anterioare, de pe 5 februarie şi 27 aprilie, au provocat sistarea livrării de gaze către cele două ţări timp de mai multe săptămâni. Conducta aparţine unei filiale a companiei egiptene "Egas".