O familie din Franța, nevoită să-și usuce iazul din cauza deciziei unei instanțe. Care este motivul
O bătălie juridică de ani de zile între proprietarii unui iaz dintr-un sat francez și vecinii lor s-a încheiat după ce o instanță a dispus uscarea bazinului. Autorităţile au decis că broaștele din el erau prea gălăgioase. Plângerile au fost făcute după ce vecinii au calculat puterea zgomotului produs de micile viețuitoare.
Proprietarii ar putea primi o amendă usturătoare și chiar închisoare. Astfel, aceştia au început deja să golească lacul de 300 de metri pătraţi, pentru a scăpa de broaşte. Ei au la dispoziţie 90 de zile pentru a face acest lucru.
"Vom apela la experţii de mediu pentru a salva vieţuitoarele care sunt protejate de lege, pentru a le transporta în siguranţă în altă parte.", a spus proprietarul lacului, Michelle Peshra.
Activiștii de mediu s-au opus uscării iazului, deoarece unele dintre speciile de amfibii care locuiesc acolo sunt protejate prin lege. Aceştia au lansat o petiție pentru salvarea speciei, adunând aproape 100.000 de semnături în mai puțin de două zile. Lacul găzduieşte de asemenea, pești și rațe și o oază pentru vietăţile sălbatice, inclusiv căprioare și mistreți.
"Suntem într-o situaţie dificilă, nu ştim cum să acţionăm. Dacă petiţia va avea câştig de cauza, va trebui să umplem iazul la loc.", a menționat proprietara lacului, Annie Peshra.
Acesta este cel mai recent caz legate de zgomotul din mediul rural care a apărut în Franța. Anterior, au mai fost luate măsuri legale împotriva cocoșilor, a vacilor de la care mirosea urât, a raţelor şi chiar a clopotelor de la biserici care îi deranja pe localnici.