O femeie a fost arestată după ce copilul ei de cinci ani a fost găsit în mașina de spălat pornită
foto: revistateo.ro
canal tv
O femeie a fost arestată pentru neglijență, după ce copilul ei de 5 ani a fost găsit într-o mașină de spălat pornită, relatează The Independent, citat de digi24.ro.
Poliția a fost chemată după ce copilul a ajuns la un spital din Elwood, statul american Indiana, cu vânătăi și zgârieturi, în 16 august.
Mama copilului, Heather Oliver, le-a spus polițiștilor că a auzit cum mașina de spălat s-a umplut cu apă. Apoi a observat că fiul ei era înăuntru, a oprit mașina și l-a scos, potrivit mărturiei sale de la tribunal.
Totuși, nu a apelat numărul de urgență 911, ci l-a sunat pe tatăl băiatului. Când a venit acesta, copilul era ud leoarcă, vomita și avea momente în care își pierdea cunoștința.
Băiatul le-a spus polițiștilor că mama lui "nu era drăguță", dar nu a făcut nicio referire la acest incident.
Polițiștii au acuzat-o pe Oliver de neglijență, pentru că au pus în pericol viața și sănătatea copilului ei.