O femeie a fost găsită zăcând la sol în stare de inconștiență, într-o staţie de aşteptare a transportului public de pe strada Unirii din Căușeni.
Victima a fost observată de carabineri, care au intervenit imediat și i-au acordat primul ajutor.
Ulterior, angajații Inspectoratului General de Carabineri au chemat ambulanţa. În scurt timp femeia a fost preluată de medici, fiind transportată la spital.