O femeie acuză că a fost obligată să se dezbrace complet în arestul poliției britanice, iar polițiștii au intrat pe rând să o vadă
O femeie a spus că a fost forțată să se dezbrace într-o celulă dintr-o secție de poliție din Manchester și apoi amenințată de către polițiști pentru a-și retrage plângerile înaintate împotriva lor, notează Digi24.ro.
Dannika Stewart spune că plângerile înaintate împotriva poliției din Manchester au dus la reținerea și umilirea ei în arest.
În martie 2022, ea a anunțat o presupusă infracțiune sexuală comisă împotriva unei persoane minore, însă cele reclamate nu au fost investigate temeinic de către poliție. Din acest motiv, Dannika a înaintat o plângere la organul de control al poliției, potrivit Sky News. În plângerea respectivă, ea a precizat că avea o înregistrare pe telefon cu un ofițer de poliție care a recunoscut că denunțul ei nu a fost investigat așa cum trebuia. După 3 luni i s-a comunicat că poliția vrea să discute cu ea, așa că a mers la secția de poliție Pendleton din Greater Manchester. Aici a fost arestată. Se pare că bărbatul pe care îl acuzase de agresiune sexuală o acuzase pe ea de șantaj.
Dusă în celulă, Dannikăi i s-a ordonat să se dezbrace complet și i s-a spus că dacă nu o făcea ea ar fi fost dezbrăcată cu forța. Femeia presupune că a fost chemată la poliție pentru că ofițerii voiau să recupereze de pe SIM-ul telefonului ei înregistrarea cu ofițerul care a recunoscut că denunțul ei nu a fost investigat.
„Voiau să-mi arate cine este șeful” „Așa că mi-am dat jos pantalonii și chiloții și am stat acolo complet goală”, a spus femeia.
Ea a mai precizat că a fost ținută în celulă dezbrăcată, în timp ce polițiștii - între care și o femeie - au intrat pe rând ca să se uite la sânii ei. „Totul e despre putere... În ziua în care am plecat de la secția de poliție, sergentul mi-a spus: „Trebuie să renunți la toate plângerile împotriva poliției”. Voiau să-mi arate cine este șeful”, a mai spus ea.
Maggie Oliver, fost detectiv de poliție în Manchester, care a demisionat în urmă cu peste un deceniu, după ce a semnalat mai multe nereguli din instituție, o sprijină pe Dannika prin fundația ei.
„Dannika a devenit o țintă a poliției. A fost văzută ca o amenințare pentru poliția din Greater Manchester. Și ce au făcut? Au decis că o vor închide. Cred că au făcut asta ca să-i poată confisca un telefon pe care ea avea niște dovezi”, a declarat Maggie Oliver.
În octombrie 2022, Dannika a depus o altă plângere la Biroul Independent pentru Conduita Poliției, de data aceasta cu privire la ceea ce i s-a întâmplat în celulă. La fel ca plângerile anterioare, și aceasta a fost transmisă unei echipe interne de investigare a poliției.
În raportul întocmit de către această echipă se spune că, de fapt, Dannikăi nu i s-a ordonat să se dezbrace complet, ci să-și dea jos doar hainele exterioare pentru a putea îmbrăca altele, de la arest.
Dannika spune că filmările de pe camera de supraveghere ar arăta ce s-a întâmplat cu adevărat, dar cu toate că a solicitat legal să i se furnizeze aceste imagini, poliția nu i le-a dat. Femeia nu a renunțat și a făcut plângeri și la eșaloanele superioare, iar în final a aflat că filmările au fost șterse.
În acest timp, Dannika a fost cercetată timp de 13 luni din cauza acuzațiilor de șantaj, riscând închisoarea. Ea și-a făcut griji că își va pierde fiul, după ce a descoperit că ofițerii au reclamat-o la serviciile sociale.
Cazul Dannikăi nu este singular, iar poliția din Manchester este vizată și de alte anchete pentru abuz. Zayna Iman susține că a fost drogată și agresată sexual în timp ce se afla în arestul poliției din Manchester.