O femeie care a plecat de la serviciu cu două minute mai devreme s-a trezit cu salariul tăiat cu 10 la sută
Două minute ratate din programul de muncă i-au adus unei japoneze o sanţiune de 10% din salariu timp de trei luni.
Femeia, care era şi responsabilă de gestionarea prezenţei, a plecat de la muncă un pic mai devreme ca să prindă un autobuz. Altfel, ar fi fost nevoită să mai aştepte jumătate de oră.
Se pare că angajata de 59 de ani a avut această iniţiativă, iar mai mulţi angajaţi s-au sustras la rândul lor, din acelaşi motiv: pentru a prinde mijlocul de transport care avea program fix. În total, în perioada mai 2019 - ianuarie 2021, s-au înregistrat 316 cazuri în care salariații au plecat mai devreme de la muncă, a semnalat Consiliul școlar al orașului Funabashi, din prefectura Chiba.
Dacă femeia a fost sancţionată, ceilalţi au primit doar avertismente. Se pare că angajata a avut ideea falsificării cardurilor de prezență. Astfel, acești angajați care plecau mai devreme le lăsau cardurile colegilor lor rămași la serviciu pentru a fi pontați că pleacă la ora prevăzută în program.
Japonezii s-au inflamat pe reţelele de socializare şi spun că nimeni nu ia în calcul orele în care ei ajung mai devreme la serviciu, scrie observatornews.