O femeie, dată afară din avion, după ce a amenințat o stewardesă și a țipat şi a jignit la o pasageră (VIDEO)
O pasageră care a țipat și a jignit o femeie pentru că fiul ei plângea, într-un avion al companiei aeriene Delta, la începutul acestei luni, a fost concediată de la postul său din guvern din statul New York, în urma incidentului.
Susan Peirez a fost obligată să coboare din avionul în care se îmbarcase, care urma să decoleze din New York, cu destinația Syracuse, după a jignit o altă pasageră, dar și o însoțitoare de bord, potrivit The Washington Post, scrie digi24.ro.
Femeia era nervoasă din cauza zgomotului pe care îl făcea un "bebeluș care plângea". În clipul realizat de un alt pasager se poate observa cum femeia își pierduse cumpătul și după ce a întrebat-o pe stewardesă cum o cheamă, a amenințat-o că e posibil să nu mai aibă slujba următoarea zi.
Însoțitoarea de zbor își pierde răbdarea și îi spune altui coleg: "Vreau ca această femeie să părăsească avionul" și îi reporșează pasagerei indisciplinate că "a țipat la o femeie și copilul ei".
Susan Peirez îi cere scuze apoi stewardesei. "Nu mai țip, o să fiu liniștită acum, în regulă? Eram stresată, vă rog".
Mama copilului care plângea i-a mulțumit ulterior pe Facebook însoțitoarei de bord că i-a luat apărarea.
Purtătorul de cuvânt al companiei aeriene a declarat: "Îi rugăm pe clienții noștri să aibă un comportament civilizat și să să respecte în timpul zborurilor Delta".