O femeie din Australia a plătit 600.000 de dolari pentru o cerere de prietenie acceptată pe Facebook
O femeie din Australia a plătit cu vârf și îndesat pentru o cerere de prietenie acceptată pe Facebook, scrie digi24.ro.
Jennifer Chen(numele persoanei a fost schimbat din motive de siguranță), o australiancă în vârstă de 61 de ani din Melbourne, a plătit aproape 600.000 de dolair după ce a acceptat o cerere de prietenie pe Facebook. Femeia a fost păcălită de un grup de persoane care s-au folosit de numele unui chirurg american să transfere sume importante de bani într-un cont.
„Frank Harrison” i-a spus femeii că este un chirurg din SUA, dar pagina sa de Facebook aparținea unui grup care se ocupă de fraude pe internet. Aceștia au folosit, pentru profilul „Frank Harrison”, fotografia specialistului în nutriție Garth Davis. Acesta spune că nu e prima dată când imaginea sa este folosită în acest mod.
„Contul meu de Facebook a fost spart, din nou. Nu acceptați mesaje din partea mea, nu acceptați invitații sau chestiuni similare! Nu am alte conturi în afară de acesta și vă rog să nu acceptați cereri de prietenie din partea „mea”! Nu am nevoie de bani și nu vreau să întâlnesc alți oameni”, a scris Davis pe Facebook.
Înșelătoria a început în noiembrie 2016, când „doctorul Harrison” i-a spus australiencei, într-o discuție pe Facebook, că intenționează să se mute în Australia și ar vrea să o cunoască. La scurt timp falsul medic a sunat-o pe femeie și i-a spus că are probleme.
„Sunt la aeroport, am niște probleme”, i-a transmis bărbatul. „Aveam cu mine 1,5 milioane de dolari care au fost opriți la vamă. Oamenii legii zic că sunt prea mulți bani. Am primit o amendă mare, mă poți ajuta?”.
La scurt timp Chen a fost sunată de o femeie care i-a spus că lucrează la vamă și a fost convinsă să plătească 3.000 de dolari, penalități pentru „doctorul Harrison”.
„Ofițerul vamal părea că știe despre ce vorbește, mi-a spus lucruri adevărate”, a declarat femeia.
Înșelătoria a continuat, infractorii cerând din ce în ce mai mulți bani - în doar șase luni australianca a făcut 33 de plăți în contul falsului doctor. „În mintea mea îmi ziceam că deja le-am plătit banii. M-am trezit prea târziu, nu am realizat că e o înșelătorie și mi-a fost frică să îi spun soțului meu”.
Chen a plătit în total 571.000 de dolari în contul falsului doctor, însă autoritățile australiene spun că nu pot face nimic pentru a o ajuta să recupereze prejudiciul. „Nu avem jurisdicție pentru a merge înainte cu ancheta”, spune un reprezentant al poliției Victoria.
Potrivit News.com.au, în 2016 s-au primit peste 200.000 de rapoarte de escrocherii online, cu pierderi în valoare de aproape 300 de milioane de dolari.
- Moarte în chinuri groaznice pentru o femeie! A ars de vie în propria casă
- Facebook va lansa o nouă versiune de WhatsApp, destinată marilor companii
- O femeie în vârstă de 30 de ani A DISPĂRUT în condiţii misterioase. Rudele o caută cu disperare
- Reacţii diverse la fotografia premierului Australiei! Oficialul se afla la un meci de fotbal cu bebelușul într-o mână și cu o bere în cealaltă