O femeie din Canada a supravieţuit ŞASE ZILE FĂRĂ PLĂMÂNI. Cum a fost posibil
Şase zile fără plămâni. O femeie de 32 de ani din Canada şi medicii care au îngrijit-o au scris istorie. Doctorii i-au extirpat plămânii ca să îi facă transplant, dar nu au găsit donator atât de repede cum se aşteptau. Până să obţină organele, au conectat-o pe pacientă la aparate complexe, care practic au respirat în locul ei.
Iar tânăra a supravieţuit, deşi şansa era de nici unu la sută, relatează Digi24.
"Acest transplat mi-a salvat viaţa. Dacă nu l-aş fi primit, aş fi murit. Nu mai eram aici să-mi văd fata cu creşte, nu aş mai fi îmbrătrânit alături de soţul meu, lucruri pe care mi le doresc foarte mult de la viaţă", afirmă Melissa Benoit, pacientă.
Melissa Benoit a ajuns în aprilie anul trecut la un spital din Toronto măcinată de o boală care îi afectase multe organe printre care plămânii şi sistemul intestinal.
Starea ei s-a agravat brusc când o infecţie puternică i-a atacat plămânii şi a dus la septicemie.
Singura şansă pentru ea era transplantul de organe respiratorii, dar până să intre în sala de operaţie a avut de aşteptat şase zile. Timp în care a trăit fără plămâni a fost conectată la aparate complexe.
Medicii au pariat că o vor salva chiar dacă asemenea procedeu exista până acum doar în teorie.
"Cu tot sprijinul pe care îl puteam oferi, ştiam că va muri în acea seară. Asta ne-a dat curajul că dacă o vom salva vreodată pe această femeie, trebuie să o facem atunci2, spune Shaf Keshavjee, chirurg.
Melissa Benoit a aflat tot ce a păţit după ce s-a trezit din operaţie. După luni grele de recuperare, femeia şi-a revenit aproape complet.
Medicii spun că urmează şi alte intervenţii chirurgicale, dar nu au un plan bine stabilit, pentru că nimeni nu a mai trecut niciodată prin aşa ceva.
Se vor adapta la reacţia organismului.
- REVOLTĂTOR! Un bebeluş a murit de meningită din cauza ignoranţei părinţilor
- PREMIERĂ MEDICALĂ! O gravidă din Moldova, ce are nevoie de un transplant de inimă şi plămâni, A NĂSCUT
- Pâinea albă, fulgii de porumb şi orezul cresc riscul de cancer pulmonar. Explicaţia specialiştilor
- ADN-ul nostru se modifică în urma unui obicei uzual, pe care mulţi îl practică zilnic
- Cel mai blestemat oraş din Europa. Acolo copiii s-ar fi născut cu două inimi şi trei plămâni