O femeie din Hînceşti a găsit în grădina tatălui decedat mai multe grenade şi arme
O femeie din Hînceşti a descoperit mai multe grenade în grădina tatălui său, care recent a decedat.
Totul a avut loc în timp ce aceasta făcea curat în grădină. Speriată, femeia a apelal 112, iar la scurt timp la faţa locului s-a deplasat GOUP şi conducerea IP Hînceşti.
În urma cercetărilor într-o țeavă de metal au fost depistate 3 pungi de polietilenă de culoare galbenă, în care se aflau 14 grenade defensive de tip F-1, din care 9 armate cu focos de tip UZRGM (Rusia) si 5 - cu focos de tip FGM (România), gata de folosire, o grenadă cumulativă de tip RKG-3, cu focos intermediar, un pistol-mitralieră de tip AK-74M, cu 5 încărcătoare și circa 200 cartușe calibrul 5,45 mm.
Grenadele se află într-o stare avansată de corozie, care face imposibilă transportarea lor, urmare cărui fapt s-a decis dezamorsarea acestora prin deflagrare controlată de către specialiștii STE a CTCEJ, care a fost executată într-ul loc special adaptat la o distanță de circa 2 km de la sat.
Pistolul-mitralieră și cartușele au fost ridicate spre examinare în cadrul STE a CTCEJ al IGP al MAI.
Din spusele femeiei, tatăl ar fi fost participant la luptele din Transnistria.
Alte circumstante se stabilesc.