O femeie din Rusia a încercat să mituiască ofiţerii Penitenciarului din Soroca
Tentativă de corupere la punctul de trecere şi control al Penitenciarului din Soroca. Angajaţii Serviciului securitate al Penitenciarului nr.6 Soroca, în colaborare cu ofiţerii Direcţiei securitate internă din cadrul Departamentului Instituţiilor Penitenciare au înregistrat o încercare de corupere a unei angajate.
Autorul actului este o cetăţeancă a Federaţiei Ruse în vârstă de 37 de ani. Aceasta a încercat să mituiască o angajată în schimbul unei întrevederi de scurtă durată cu un deţinut în vârstă de 35 de ani. Pentru că solicitarea femei era contrară prevederilor legale, plutonierul de justiţie a reacţionat prompt şi a stopat tentativa de corupere, informând persoanele responsabile despre caz.
Angajaţii penitenciarului au sesizat şi Inspectoratul de Poliţie din Soroca. La moment organele de drept din Soroca desfăşoară măsurile de anchetă, pentru a dovedi vinovăţia persoanei civile şi penalizarea acesteia conform legislaţiei.
Pentru a preveni sfidarea legii, Departamentul Instituţiilor Penitenciare a deschis o linie fierbinte, unde cetăţenii pot sesiza asemenea nereguli. Pentru detalii sau anunţarea altor acţiuni similare, apelaţi la telefonul de încredere 0 (22) 63-69-68.
- ALARMĂ la penitenciarul din Soroca! Un bărbat a aruncat o pungă lângă turnul de pază al gardienilor
- Percheziţii la penitenciarul din Soroca. Directorul unei şcoli din cadrul închisorii, suspectat că şi-a depăşit atribuţiile
- Tentativă de corupere a unui angajat al Penitenciarului nr.6-Soroca. Pentru ce a vrut să dea bani o cetăţeancă a Rusiei