O femeie dintr-un azil pentru vârstnici a murit după ce i s-a dat să bea detergent de vase
sursa foto: publika.md
canal tv
O femeie a murit și alte două persoane au ajuns la spital, după ce li s-a servit detergent de vase în loc de suc, la un azil pentru persoane vârstnice din California, relatează CNN, citează digi24.ro.
„Trei persoane au fost internate într-o unitate medicală după ce au ingerat substanțe chimice toxice”, a declarat luni un reprezentant al Poliției din San Mateo.
Una dintre acestea, o femeie în vârstă de 93 de ani, a murit la spital, potrivit ofițerului.
Atria Senior Living, compania-mamă a unității pentru persoane vârstnice, a confirmat că persoanele au ajuns la spital după ce li s-a servit detergent de vase în loc de suc.
„Putem confirma că trei dintre rezidenții noștri au fost duși la spital după ce au fost serviți, din greșeală, cu lichid de spălat vase, ca suc de băut.Colaborăm cu autoritățile locale, care ne-au informat că un rezident a decedat. Adresăm familiei cele mai sincere condoleanțe”, a spus compania într-o declarație pentru CNN.