O femeie, lovită de o mașină chiar pe trecerea de pietoni în sectorul Buiucani al Capitalei
Pentru unii şoferi, pietonii nu au prioritate nici măcar la zebră. Cel puţin asta a demonstrat un conducător auto, care a lovit o femeie în timp ce aceasta traversa strada regulamentar. Incidentul a avut loc sâmbătă în sectorul Buiucani al Capitalei. Imaginile au fost postate pe reţelele de socializare şi au stârnit reacţii din partea internauţilor.
Din video se observă că femeia cu două pungi în mâini traversează regulamentar strada, iar un şofer a lovit-o şi a plecat mai departe. Ulterior, câţiva trecători s-au apropiat de pieton pentru a-i acorda ajutor. Inspectoratul Național de Securitate Publică s-a autosesizat în acest caz.
Mariana Bârsa, ofiţer de presă al INSP ne-a declarat că şoferul urmează a fi identificat şi riscă amendă de până la 1500 de lei şi patru puncte de penalizare.
Un incident similar a avut loc vineri, tot în sectorul Buiucani al Capitalei. Doi minori au fost la un pas să fie Copiii s-au speriat şi au făcut cale întoarsă. Șoferul iresponsabil a fost identificat de către ofițerii de patrulare și a fost sancționat.