O femeie şi concubinul acesteia, reţinuţi la ieşirea din ţară. Pe cine aveau în maşină (VIDEO)
O femeie de 32 de ani din Ungheni a fost arestată de oamenii legii, fiind bănuită că ar fi capul unei grupări criminale specializată în racolarea și transportarea fetelor din Republica Moldova în Italia pentru prostituție.
Totodată, alături de femeie, a fost arestat și concubinul acesteia de 43 de ani, care anterior a fost judecat pentru infracțiuni deosebit de grave.
În urma investigațiilor realizate de angajații Poliției, s-a despistat că membrii grupului, prin înșelăciune și promisiune de angajare la serviciu bine plătit în Italia, au recrutat două femei, de 22 și respectiv 28 de ani, domiciliate în raionul Ungheni.
Unul dintre membrii grupării criminale a fost reținut în timp ce încerca să traverseze frontiera împreună cu victimele. Iar la scurt timp, a fost reținută și concubina acestuia.
În timpul perchezițiilor efectuale la domiciliul suspecților, polițiștii au depistat telefoane mobile, flash-uri, un laptop în care erau imprimate poze ale victimelor, vestimentație, două cuțite confecționate artizanal și două pachete cu marijuana.
Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă închisoare de la 7 la 15 ani.