Durere nemărginită într-o familie din orașul Dondușeni. Fetița lor de 10 ani a murit pe patul de spital după ce ar fi suferit un stop cardio-respirator. Potrivit nordnews.md, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.
Oamenii legii au fost sesizați cu privire la decesul copilei, ieri, în jurul orei 14.40, de către reprezentanții Spitalului raional Dondușeni. Aceștia le-au comunicat polițiștilor că, în aceeași zi, a fost solicitată ambulanța pentru acordarea ajutorului medical minorei. Iar la scurt timp după internare, pacienta a murit pe patul de spital.
Corpul neînsuflețit al minorei a fost dus la Centrul de Medicină Legală pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.
Poliția a deschis un dosar penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.