O fetiţă de 12 ani din SUA a făcut o descoperire senzaţională - toţi preşedinţii americani au un strămoş comun, şi anume pe regele englez John, inamicul numărul unu al lui Robin Hood. Mai mult, micuţa a descoperit că este o rudă îndepărtată a lui Barack Obama.
Fetiţa a utilizat o metodă pe care specialiştii în genealogie nu au aplicat-o până acum. Ea şi-a alcătuit mai întâi propriul arbore genealogic, apoi a încercat să găsească originile lui George Washington. În acel moment a descoperit că liderii de la Casa Alba au un strămos comun, din Marea Britanie. Este vorba despre King John, sau "Ioan fără de Ţară", cum mai este numit. El a domnit în perioada 1199-1216 şi a primit porecla "Ioan fără de Ţară" pentru că a pierdut teritorii importante în favoarea Franţei. Fetiţa susţine că doar un singur preşedinte al Statelor Unite, Martin van Buren, nu e rudă cu regele John. Istoricii nu au comentat încă această descoperire.