O fetiţă de doar doi ani a căzut de la etajul nouă al unui bloc din Capitală. Micuţa, în stare gravă la spital
O fetiţă de doi ani a supravieţuit după ce a căzut de la etajul nouă al unui bloc din Capitală. Copilul a fost găsit de vecini, care au chemat ambulanţa. Noaptea trecută, micuţa a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, iar în prezent starea sa este stabilă.
"Copilaşul a suportat un traumatism sever, traumă a organelor cavităţilor abdominale şi a organelor toracelui. A fost supus intervenţiei chirurgicale. Starea pacientei este gravă, foarte gravă, dar este stabilă", a declarat şeful adjunct al Spitalului municipal pentru copii "Valentin Ignatenco", Elena Şauga.
Vecinii spun că au fost şocaţi de acest incident şi spun că îşi vor supraveghea mai atent copiii.
"Nu ştiu ce s-a întâmplat acolo. Nimeni nu ne explică. Unde se afla mama în acel moment? Ce făcea în timp ce copilul stătea pe geam, cu plasă? E o situaţie tragică, după acest caz şi copiilor mei le este frică să se apropie de geamuri şi eu le spun, vedeţi ce se poate întâmpla", a spus o vecină.
"Ştiu că fetiţa a căzut de la etajul nouă. S-a rupt plasa de la geam, iar ea a căzut. Astăzi am aflat că fetiţa şi-a revenit. În acel moment, când a avut loc incidentul, mama a intrat în baie pentru câteva minute", a explicat o altă localnică.
"Am rămas şocată, m-am îngrijorat, am şi eu un nepoţel şi stăteam pe gânduri. M-am dus acasă, am închis ferestrele, stăm cu grijă, e tragic, e straşnic", a menţionat o femeie.
Fetiţa se află acum în Secţia de terapie intensivă, la Spitalul municipal pentru copii "Valentin Ignatenco" din Capitală. Potrivit medicilor, ea va sta aici aproximativ două săptămâni, după care va fi mutată într-o altă secţie.