O fetiţă de opt ani, care şi-a însoţit tatăl la o fabrică de vinuri, a ajuns în STARE GRAVĂ la spital DETALII
Tragedie la o fabrică de vinuri, din cauza nerespectării normelor de securitate la locul de muncă. O fetiţă de opt ani a ajuns la spital cu arsuri grave, după ce deşeuri vegetale au curs peste ea. Deşi incidentul a avut loc acum o lună, administraţia întreprinderii nu a întreprins nicio acţiune pentru a schimba situaţia, iar poliţia nu a decis încă dacă va porni o cauză penală.
Ionela Morari şi-a însoţit tatăl la fabrica de vinuri, de unde acesta urma să cumpere deşeuri vegetale. Copila s-a apropiat de ţeava pe unde curgeau resturile. La capatul acesteia era instalat un furtun, care în acel moment, a căzut peste ea. Ionela a fost internată cu arsuri de gradul trei pe tot corpul la Spitalul Clinic Republican pentru Copii Emilian Coţaga, din Capitală.
"A suferit două operaţii. Medicul spune că totul a decurs bine. Mereu plânge, îi este frică că vor rămâne cicatrice", a menţionat mama copilei, Tatiana Morari.
Reprezentanţii Inspecţiei muncii spun că vinovată de producerea incidentului este administraţia fabricii. "Angajatorul este obligat, în cazul în care există zone periculoase, să întreprindă măsuri ca pe teritoriul întreprinderii să nu aibă acces persoanele neautorizate", a declarat inspectorul Andrei Adam.
Reprezentanţii fabricii au refuzat să vorbească în faţa camerei. Nici poliţia nu se grăbeşte să se pronunţe pe marginea acestui caz. Deşi a trecut o lună de la producerea incidentului, oamenii legii urmează încă să decidă dacă vor porni o cauză penală.
Medicii de la Spitalul Clinic Republican pentru Copii "Emilian Coţaga" afirmă că viaţa fetiţei este în afara oricărui pericol. Copila îşi va putea reveni, însă abia după o perioadă lungă de recuperare.