O fetiţă în comă nu poate fi adusă din Leova la Chişinău, fiindcă la AVIASAN zboară doar vorbe, în lipsa unui elicopter medical
Bătută crunt de tatăl său, o fetiţă de cinci ani, din Leova, este acum şi victimă a sistemului medical din Moldova. Copilul se află în comă, iar medicii de la Spitalul raional nu o mai pot ajuta. În aceste condiţii, fetiţa ar trebui transportată la un spital din Capitală. Fapt imposibil, însă, deoarece aviaţia sanitară din Moldova nu dispune de un elicopter.
Potivit medicilor din Leova, când a ajuns la spital, în seara de 26 ianuarie, copilul de cinci ani era deja în comă. Vicedirectorul Spitalului raional spune că specialiştii de la AVIASAN au venit abia peste peste două zile, au examinat copilul şi au recomandat câteva proceduri. În prezent, fetiţa este menţinută în viaţă doar cu ajutorul aparatelor.
"Atât timp cât noi le solicităm lor, sigur că se subînţelege nu numai să vină să consulte pacientul, dar şi să fie transferat la alt nivel. Asta este sensul solicitării aviaţiei sanitare, pentru că noi nu avem aici condiţii pentru a face o tomografie copilului. Nici nu putem să facem o encefalografie să vedem starea creierului la moment, dacă el este funcţional sau nu", a spus vicedirectorul Spitalulului Raional din Leova, Mariana Siminiuc.
Unul dintre specialiştii care a asistat telefonic medicii din Leova în acest caz dă asigurări că starea de sănătate a copilului nu se va schimba nici dacă acesta ar fi transportat la Chişinău.
"Copilul se află în moarte cerebrală. Se menţine aerul în plămâni cu oxigen, iar automatismul inimii se menţine cu un preparat special. Din această cauză ea nu poate fi transportată", a menţionat specialistul principal în Pediatrie de la Centrul Mamei şi Copilului, Lidia Dulgheru.
De cealaltă parte, directorul AVIASAN, Mihai Ouş, spune că transportarea copilului de la Leova în Capitală nu era şi nu este posibilă cu automobilele din dotarea Aviaţiei Sanitare. Anterior, Ministerul Sănătăţii anunţa, însă, despre posibilitatea transportării pacienţilor în stare gravă la Chişinău, cu ajutorul elicopterului din dotarea Serviciului Mobil de Urgenţă, reanimare şi descarcerare din România. Totuşi, responsabilii nu au apelat la colegii din ţara vecină.
"Medicii din raion au solicitat ajutor şi s-a deplasat medicul neurochirurg şi reanimatolog pentru copii, cu reanimobilul cu gândul să transportăm copilul, dar, la moment, nu era transportabil. Nu este exclus faptul că nici cu elicopterul copilul nu era transportabil. Nu era cazul să solicităm ajutor colegilor din România, de la SMURD, care au la dispoziţie un elicopter", a declarat directorul AVIASAN.
Între timp, disperată, mama copilului spune că nu ştie cui să ceară ajutor. "Eu sper că au şi posibilităţi şi au şi bani, sper că au de toate. Să fie copilul ministrului, ar avea bani? Autorităţile, dacă pot să ne ajute cu ceva, foarte mult mă rog la dumnealor", a spus mama copilului, Larisa Şumanschi.
Asistenţii sociali din Leova au remarcat că familia fetei este decentă. "Familia era bine asigurată, tatăl pleacă peste hotare la muncă. Mama nu s-a adresat cu probleme de violenţă sau altceva", a comunicat Carolina Lavcenco, specialist Direcţia Asistenţă Socială Leova. De cealaltă parte, poliţiştii susţin că tatăl copilului se află în arest şi riscă până la 15 ani de închisoare pentru vătămare corporală gravă.