O fetiţă, la un pas de a fi mâncată de o cămilă, sub ochii părinţilor (VIDEO)
O întâlnire faţă în faţă cu o cămilă poate fi amuzantă, dar şi riscantă. Totuşi, doi părinţi din Statele Unite nu fac decât să râdă atunci când capul fetiţei lor ajunge în gura animalului. Realizatoarea CNN Jeanne Moos ştie întreaga poveste.
Mândri şi cu o nouă cameră de luat vederi, părinţii fetiţei nu au ezitat să înregistreze întâlnirea ei cu o cămilă, în Grădina Zoologică din Missouri. Nimic neobişnuit până aici, doar că lucrurile puteau să scape de sub control când capul micuţei a ajuns între fălcile animalului.
Cămila continua să fie insistentă, aşa că familia a luat-o din loc.
Internauţii nu s-au abţinut de la comentariile pe Youtube. Ei consideră că este vorba despre un alt exemplu când părinţii îşi expun copiii unor pericole.
"Nu nici într-un moment nu ne-am simţit în pericol cât am fost acolo. Deloc. Tyler a avut controlul asupra maşinii", spune unul dintre părinţi.
Cine poate uita imaginile în care o leoaică încearcă să-l înfulece pe un băietel. Copilul a scăpat datorită unui geam de sticlă.
În timp ce internauţii condamnă comportamentul părinţilor, pentru micuţa Aliyah a fost doar o întâlnire amuzantă cu o cămilă.