O fetiţă s-a spânzurat accidental într-un parc de distracţii, în Ucraina
O fetiță de 4 ani a murit într-un parc de distracții din Ucraina, după ce s-a spânzurat din greșeală într-un castel gonflabil. Angajații locului de joacă ar fi stat pe telefoane și ar fi ignorat complet incidentul.
Tragedia a avut loc într-un parc din Nicolaev, din sudul Ucrainei, weekend-ul trecut.
Copila, pe nume Valeria, a fost găsită încurcată în frânghiile legate de castelul gonflabil.
Angajații terenului de joacă au fost cei care au găsit-o pe fetiță, însă doar după ce mama ei i-a rugat să verifice dacă aceasta este în regulă, pentru că nu îi mai auzea râsul.
Inițial, femeia a crezut că cea mică „și-a pierdut cunoștința în timp ce se juca din cauza căldurii și a încercat să o trezească”, spune Natalia, o prietenă de familie, potrivit DailyMail, citat de Digi24.
Potrivit Nataliei, un martor a chemat o ambulanță, în timp ce alții au stropit-o cu apă pe faţă și au încercat să o resusciteze, dar Valeria era moartă până la sosirea ambulanței.
„Nu au existat asistenți medicali care să ofere primul ajutor la fața locului. Cineva a adus stomatologi de la o clinică din apropiere”, a mai declarat femeia.
Trei membri ai personalului care trebuiau să aibă grijă de copil în timp ce se afla în castelul gonflabil stăteau pe telefoanele lor când s-a produs tragedia, a constatat poliția. De asemenea, personalul parcului „a fugit de la locul faptei după ce Valeria a fost găsită”, a spus Natalia.
Proprietarul castelului gonflabil, în vârstă de 45 de ani, a fost reținut de poliție și riscă până la 8 ani de închisoare dacă va fi găsită vinovat.
„S-a stabilit preliminar că o fetiță de 4 ani s-a încurcat în buclele de pe peretele unui castel gonflabil în timp ce se juca pe el. Potrivit constatărilor preliminare ale experților, copilul a murit în urma sufocării”, a declarat șeful poliției din regiunea Mikolaiv Serghei Șaikhet.