O geantă Hermes Birkin încrustată cu diamante, vândută cu un preț record. Cum arată (FOTO)
O geantă de Hermes de tip Birkin, din piele de crocodil și încrustată cu diamante, a bătut un nou record de vânzare la licitație a unui accesoriu de lux de acest gen, cu 380.000 de dolari, a anunțat miercuri casa Christie's la Hong Kong, relatează AFP.
La finalul unei licitații disputate, geanta "Himalaya Niloticus Crocodile Diamond Birkin 30", ornată cu diamante și cu aur, a fost adjudecată cu 2,94 milioane de dolari Hong Kong (380.000 de dolari americani) de către un cumpărător anonim care a licitat telefonic, a precizat casa Christie's.
Precedentul record era deținut de o altă geantă Hermes, adjudecată în urmă cu numai un an pentru 2,32 de milioane de dolari Hong Kong, tot în cadrul unei vânzări la licitație a casei Christie's.
Numai una sau două genți Diamond Himalaya sunt create anual de casa Hermes, ceea ce face ca acest accesoriu de lux să fie unul dintre cele mai râvnite din lume, potrivit Christie's.
Potrivit unor zvonuri recente, Hermes ar intenționa să nu mai fabrice genți Himalaya în acest an, "ceea ce poate explica în parte creșterea cotei sale în acest sezon", a explicat pentru AFP Matthew Rubinger, șef al departamentului internațional de genți și accesorii la Christie's.
Gențile de lux sunt acum considerate plasamente interesante de către investitori, ceea ce le-a ridicat cota.
Geanta Birkin a fost concepută în 1984 pentru Jane Birkin, după o întâlnire în avion a președintelui Hermes de la acea vreme, Jean-Louis Dumas, și cântăreața de origine britanică, pe atunci tânără mamă, care se plângea că nu găsește o geantă în același timp practică și șic.
În 2015, artista a cerut ca geanta Birkin din piele de crocodil să nu mai poarte acest nume, denunțând "practicile de sacrificare crude" pentru animale. Casa de lux și cântăreața s-au împăcat între timp, aceasta din urmă declarându-se "satisfăcută de măsurile luate de grup privind tratamentul aplicat animalelor", scrie agerpres.ro.