O grupare criminală, specializată în migrație ilegală, a fost ANIHILATĂ de polițiștii de frontieră
O grupare criminală specializată în organizarea migrației ilegale pentru cetățenii statelor asiatice a fost anihilată polițiștii de frontieră. Potrivit informațiilor, din aceasta făceau parte cetățeni moldoveni și străini.
Trei dintre membri, cetățeni moldoveni, au fost reținuti în timp ce ajutau doi cetățeni din Sri Lanka să treacă ilegal frontiera țării pentru a ajunge în Austria.
La scurt timp, ofițerii i-au reținut pe doi dintre aceștia, ambii de 50 de ani, care au asigurat transportul srilankezilor la frontieră, cel de-al treilea reușind să evadeze.
Concomitent, pe malul românesc al râului Prut, a fost reținut un cetăţean român, care avea sarcina de a prelua migranţii din R. Moldova, de a-i transporta şi caza pe teritoriul României.
Câteva ore mai târziu, polițiștii de frontieră au descins în mai multe localități din regiunea de sud a țării, cât şi în municipiul Chişinău. În urma percheziţiilor, într-un apartament din centrul Capitalei, au fost reținuți alţi patru cetăţeni ai Sri Lancăi, precum şi un cetăţean al Norvegiei.
Norvegianul, venit legal în Moldova, este membru activ al grupului criminal şi avea rolul de a istrui migranţii privind normele de conduită. Acesta recruta persoane noi, pentru a asigura preluarea migranţilor și transportul acestora peste frontiera de stat.
După mai multe investigaţii, a fost reţinut al patrulea membru al grupului criminal organizat, originar din Chișinău. Acesta avea rolul de a identifica locații de cazare pentru migranţi. Bărbatul în comun cu cetăţeanul Norvegiei aveau rolul de a negocia procesul infracțional cu alţi membri ai grupării criminale aflaţi în Norvegia, Rusia, Ucraina, România, Austria şi alte ţări.
În prezent, cinci persoane sunt reținute de Poliția de Frontieră pentru 72 de ore. Dacă vor fi găsite vinovate, indivizii riscă până la 15 ani de închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
- VANEA, cel mai sincer contrabandist identificat de Poliţia de Frontieră română (VIDEO)
- Grupare infracţională, destructurată de poliţia moldovenească. Cu ce se ocupau membrii (VIDEO/FOTO)
- "Hobby-ul" unor localnici din Manta. Îşi luau căruţele, mergeau în zona de frontieră şi făceau asta
- GRUPARE CRIMINALĂ, anihilată. Era specializată în furturi de la case de amanet şi de schimb valutar
- În ATENŢIA celor care pleacă în Grecia. Protestatarii au blocat ACESTE drumuri şi intrări
- Nu i-a mers! E DE NECREZUT cum a vrut să ajungă la o mănăstire din România un moldovean