O grupare de rezistenţă nesubordonată Kievulului a nimicit în două zile peste 100 de separatişti
110 militanţi proruşi din estul Ucrainei au fost ucişi în ultimele două zile de către o grupare de rezistenţă care nu se subordonează Kievulului. Informaţia a fost confirmată de reprezentanţii operaţiunii antitero, care au mai menţionat că în ultimele 24 de ore, separatiştii au încearcat de 71 de ori să atace poziţiile armatei.
Reprezentanţii Ucrainei, Rusiei şi OSCE au discutat la Doneţk, cu militanţii proruşi modalităţi de implementare a armistiţiului în regiune, în special în zona aeroportului din oraş.
De asemenea, ofiţeri ruşi din cadrul Centrului unic pentru control şi coordonare se îndreaptă spre Doneţk şi Lugansk unde se vor întâlni peste câteva zile cu militari ucraineni.
"În timpul discuţiilor am ajuns la un acord referitor la paşii practici pe care trebuie să-i întreprindem pentru încetarea focului şi retragerea armamentului greu", a declarat reprezentantul Ucrainei la negocieri, generalul Vladimir Askarov.
Kievul îi acuză pe separatiştii proruşi de încălcarea armistiţiului în zona aeroportului din Doneţk, după ce marţi a fost convenită încetărea luptelor în această zonă.