O importantă companie bulgară, interesată să investească în domeniul financiar-bancar din Republica Moldova
Președintele Parlamentului Andrian Candu a discutat cu conducerea unui investitor european, care și-a manifestat interesul de a investi în țara noastră.
Compania bulgară „DOVERIE UNITED-HOLDING AD” este interesată să investească în domeniul financiar-bancar din Republica Moldova.
În cadrul discuțiilor, Andrian Candu a menționat că Republica Moldova este interesată să atragă investiții străine în diferite domenii.
”După criza bancară prin care a trecut țara noastră, am adoptat un pachet legislativ complex de asanare a sectorului financiar-bancar și a-l face mai atractiv pentru investitorii străini”, a precizat Andrian Candu.
La rândul lor, reprezentanții companiei bulgare și-au exprimat încrederea că investiția anunțată va permite modernizarea sectorului, deoarece compania are o experiență internațională bogată în domeniul bancar.
„DOVERIE UNITED-HOLDING AD” este una dintre cele mai importante companii din Bulgaria. A fost înființată în anul 1996 ca un fond de privatizare cu un portofoliu de participații în peste 20 de întreprinderi din diverse domenii economice, care activează în mai multe țări din regiune.