O infirmieră a îngrijit o fetiță cu arsuri grave. E EMOŢIONANT ce s-a întâmplat după aproape 4 decenii
Amanda Scarpinati avea doar trei luni atunci când un umidificator cu aburi i-a provocat arsuri grave pe față și pe mâini. A fost internată la Albany Medical Center, din New York, unde o tânără asistentă a avut grijă de ea. După 38 de ani, a reușit să o găsească pe femeia care i-a salvat viața.
Fetița de atunci, cu trupul firav și plin de răni, fusese izolată la Terapie Intensivă, iar părinții ei puteau doar să o viziteze, așa că rolul mamei și dragostea ei au fost preluate de o asistentă, care a prins drag de bebelușul ce se încăpățâna să supraviețuiască, în ciuda rănilor grave.
Incidentul a avut loc în 1977, iar Scarpatini nu avea decât câteva fotografii, în care asistenta o ținea în brațe, înfășurată într-o pătură și bandajată, scrie unica.ro.
"Mă uitam la acele fotografii și vorbeam cu femeia din ele, chiar dacă nu știam cine este. Simțeam iubirea și compasiunea ei, privind aceste imagini", a spus Amanda, care în copilărie a fost hărțuită de alți copii din cauza cicatricilor lăsate de arsuri. Cu timpul, operațiile estetice au ajutat-o să își recapete sănătatea și frumusețea.
Amanda a încercat în nenumărate rânduri să o găsească pe asistenta care a îngrijit-o, dar fără succes. Recent a încercat din nou, prin intermediul unei rețele de socializare, iar de această dată a reușit să afle identitatea femeii care i-a salvat viața în urmă cu aproape patru decenii.
Asistenta este Susan Berger, fosta angajată a Albany Medical Center, unde a fost tratată Amanda. În prezent, Berger este director executiv al Cazenovia College, din New York și s-a emoționat până la lacrimi când a aflat că Amanda încă își mai amintește de ea.
"Am rămas fără cuvinte. Nu mi-a venit să cred că cineva încă se mai gândește la asta după atâția ani. Mereu m-am întrebat ce s-a întâmplat cu acea fetiță care ajunsese la noi cu arsuri grave. Era un bebeluș atât de neobișnuit, în sensul că era foarte calm și nu plângea, deși avea dureri îngrozitoare", și-a amintit asistenta.
"Nu ştiu câţi asistenţi ar fi atât de norocoşi să li se întâmple aşa ceva, să aibă pe cineva care să îşi amintească de ei după atâta timp", a mai spus Susan Berger.
Două săptămâni mai târziu, Amanda și Susan s-au întâlnit în sptalul Albany, acolo unde a început povestea lor. În pozele de atunci, Susan avea 21 de ani, iar Amanda era unul dintre primii ei pacienţi.