O înmormântare din Anglia, oprită pentru că un bărbat care a vrut să-și consoleze mama nu a păstrat distanța socială
Un britanic este „furios și supărat” pentru că nu a fost lăsat să-și consoleze mama, în timpul înmormântării tatălui, din cauza regulilor de distanțare socială, potrivit digi24.ro.
Craig Bicknell, din Milton Keynes, a spus că un angajat al crematoriului Crownhill a oprit ceremonia de înmormântare pentru a le spune lui și fratelui său să-și mute scaunele la distanță, unde erau puse inițial. Bărbatul spune că luat decizia de a sta mai aproape de mama sa pentru că era dărâmată de durere și era îngrijorat din cauza ei, scrie BBC.
Consiliul local din Milton Keynes, care administrează clădirea, a transmis că regretă situația creată, dar că a fost necesară.
Craig Bicknell, 43 de ani, a spus: „I-am anunțat pe toți că la un moment dat o să fie nevoie să-mi consolez mama. Când am văzut cât se consumă și în ce stare este, am decis că trebuie să o liniștesc și am pus brațul în jurul ei”.
La începutul înmormântării, scaunele erau așezate la distanță de 2 metri, dar el a decis să-l mute pe al său pentru a o mângâia pe mama sa. Când fratele său i-a urmat exemplul, un angajat s-a repezit spre ei și le-a spus: „Trebuie să le pui (saunele -n.n) înapoi, mi-e frică. Nu puteți muta scaunele, vi s-a spus”.
Craig Bicknell spune că întâmplarea l-a supărat și înfuriat. „Ne-a stricat ziua”, a spus bărbatul.
Consiliul din Milton Keynes a transmis: „Ne pare rău că am supărat această familie. De obicei nu intervenim dacă o persoană trebuie consolată de un alt membru al familiei, dar de această dată a fost necesar, chiar dacă a fost vorba de persoane care locuiesc în aceeași casă”.
Potrivit restricțiilor actuale, la înmormântări pot participa cel mult 30 de persoane, iar distanțarea socială trebuie „respectată strict”.
Melanie Hannibal, de la Asociația Națională a organizatorilor de înmormântări din Anglia de Est, a declarat: „Îmi pare foarte rău că Craig a avut această experiență, că nu a fost ceva normal. Este un incident unic.” Ea a spus că oamenii trebuie să „respecte regulile”, chiar dacă este greu.