O mamă şi-a bătut fetiţa de 4 ani până la moarte. Nu a sunat la spital pentru ca nu avea minute pe telefon
O mamă din Texas este acuzată de moartea fiicei sale, după ce femeie le-a spus poliţiştilor că, după ce copila ei a fost rănită, nu a sunat la numărul de urgenţă pentru că nu mai avea multe minute pe telefon.
Jessica Briones, 34, a fost arestată sub suspiciunea că i-ar fi provocat răni fiicei sale în vârstă de 4 ani. Femeia şi-a adus copilul la secţia de poliţie cu un traumatism sever la cap. Mai târziu, ea a recunoscut că nu a sunat la numărul de urgenţă, 911, pentru că nu şi-a găsit telefonul şi oricum, nu avea minute prea multe. Fetiţa a murit o zi mai târziu la spital, scrie Libertatea.ro.
Briones le-a mai spus poliţiştilor că micuţa a început să vomite în ziua în care a dus-o la secţie. La prima vedere, copila avea răni pe braţe, faţă şi la cap, dar doctorii au descoperit că avea mult mai multe traumatisme.
Legiştii au dezvăluit că fata avea nasul umflat, opt cicatrici pe spate, un ochi negru, plămânul stâng blocat, o vertebră fracturată, o gleznă zdrobită şi ţesutul gingiilor rupt.
Femeia a spus că şi-a lovit din greşeală copilul, dându-i cu uşa peste mână. Nu a putut însă să explice de ce fiica ei avea o rană severă la cap, dar a spus că ea s-ar fi lovit cu capul de podea cu 4 zile înainte să moară.
Doctorii au declarat că micuţa avea multiple leziuni ale creierului, ceea ce demonstrează că a fost lovită în cap. O autopsie este în proces de derulare pentru a afla cauza morţii.
Briones se confruntă cu până la 99 de ani de închisoare dacă este condamnată.