O mare companie aeriană, afectată de o grevă URIAŞĂ. Mii de zboruri, ANULATE
foto: mediafax.ro
canal tv
Compania aeriană Scandinavian airline (SAS) a anulat încă 1.200 zboruri programate pentru luni şi marţi, pe fondul grevei piloţilor din Danemarca, Norvegia şi Suedia, relatează site-ul agenţiei Dpa.
SAS şi-a prezentat scuzele celor 110.000 de pasageri afectaţi şi i-a îndrumat să verifice site-ul oficial al companiei pentru toate cursele aeriene anulate şi drepturile pasagerilor.
Discuţiile mediatele cu sindicatele piloţilor SAS, care reprezintă aproximativ 1.500 de piloţi, s-au încheiat vineri fără un acord.
Negocierile între sindicate şi reprezentanţii SAS au loc încă din luna martie. Angajaţii au avertizat că va avea loc o grevă în apilie, scrie mediafax.ro