O mașină a poliției, implicată într-un accident în sectorul Buiucani al Capitalei (VIDEO)
Grav accident rutier la intersecția străzilor Vasile Lupu cu Eugen Coca din sectorul Buiucani al Capitalei. Din imaginile expediate la adresa redacției publika.md, observăm că o mașină de poliție s-a lovit violent cu un automobil în intersecție.
Potrivit şoferului celuilalt automobil implicat în accident, acesta venea de pe strada Eugen Coca şi, la culoarea verde a semaforului, având luminile de semnalizare a direcţiei aprinse, a virat la stânga, pe strada Vasile Lupu. În timpul efectuării manevrei, a fost lovit din spate de maşina poliţiei, la volanul căreia era un tânăr de 29 de ani.
Maşina oamenilor legii avea girofarul aprins. Bărbatul, în vârstă de 56 de ani, susţine că nu a observat automobilul poliţiei. În urma loviturii puternice, maşina condusă de acesta a ajuns pe trotuar, iar autoturismul poliţiei a fost grav avariat. În zonă s-au format ambuteiaje kilometrice.
Pentru a stabili cine se face vinovat de producerea accidentului a fost deschisă o anchetă.