O mașină cu care se presupune că ar fi fost răpit fostul judecător ucrainean Nicolae Ceaus, depistată în cartierul Poșta Veche
O mașină cu care se presupune că ar fi fost răpit fostul judecător ucrainean Nicolae Ceaus a fost depistată pe o stradă din cartierul Poșta Veche din Capitală. Informația a fost confirmată de către ofiţerul de presă al Inspectoratului General al Poliţiei, Diana Fetco.
Automobilul a fost găsit ieri de către oamenii legii, însă deocamdată poliția nu ne-a putut oferi mai multe detalii.
Amintim că, sâmbătă, un fost judecător ucrainean, suspectat de luare de mită, a fost răpit din curtea unui bloc din sectorul Centru al Capitalei. Este vorba despre Nicolae Ceaus, de 54 de ani. Anunţul a fost făcut pe Facebook chiar de avocatul său, Iulian Balan. În martie 2017, judecătorului ucrainean a fost prins cu o mită de 150.000 de dolari pe teritoriul Ucrainei. Presa de la Kiev scria atunci că magistratul a ascuns o parte din bani în borcane, îngropându-le în propria curte. Procurorii ucraineni nu l-au putut însă reţine pentru că el avea imunitate care putea fi retrasă doar cu acordul Radei. Deputaţii au permis acest lucru abia în 6 septembrie 2017, după ce judecătorul a reuşit să fugă.
Citește și: (VIDEO) MOMENTUL răpirii fostului judecător ucrainean din curtea unui bloc din Capitală. Localnicii, ȘOCAȚI
Totodată, Serviciul de Informaţii şi Securitate acuzat de implicarea în cazul răpirii fostului judecător ucrainean, neagă acest fapt. Într-un comunicat de presă, instituția menționează că cooperează cu organele competente pentru a stabili toate circumstanţele pe marginea acestui incident.
Citește și: Reacția SIS privind acuzațiile de implicare în cazul răpirii fostului judecător ucrainean