O microbistă din Moldova a câştigat un concurs organizat de FC Barcelona
O întâlnire cu Messi, Xavi, Pique şi un bilet la meciul Barcelonei. Nu este vorba de un vis, ci despre un premiu pe care l-a primit o microbistă din Moldova. Alina Iaţiuc va pleca pe Nou Camp după ce a câştigat un concurs de fotografii organizat de clubul catalan.
Poza, în care Alina apare cu un fular blaugrana a fost votată ca cea mai bună alături de alte două fotografii.
"Am văzut anunţul acestui concurs, în care premiul mare reprezenta o întâlnire cu jucătorii şi un bilet la meciul echipei. În plus, câştigătorul devine reprezentantul oficial al Barcelonei în Instagram", a spus câştigătoarea.
În total, la acest concurs au participat aproape 40.000 de fotografii trimise din toate colţurile lumii. Mai multe detalii despre reuşita microbistei din Moldova le puteţi afla în următoarea ediţie a ştirilor PRO News de pe Muz TV Moldova, luni, la ora 7:00 şi 16:00.