O misiune a FMI, în vizită în Moldova timp de 2 săptămâni. Ce analize vor face experții
O misiune a Fondului Monetar Internaţional se va afla la Chişinău până în 6 octombrie. Experţii FMI vor analiza solicitarea ţării noastre de a primi susținere printr-un nou Mecanism de finanțare pentru reziliență și sustenabilitate.
Echipa de la FMI va avea discuții în contextul celei de-a patra evaluări a programului susținut prin Mecanismul extins de creditare și prin Mecanismul de finanțare extinsă.
Totodată, pe parcursul vizitei în Moldova, misiunea va analiza evoluțiile recente din economie și progresele implementării programului FMI în ţara noastră.
Actualul program al Republicii Moldova, susținut de Fondul Monetar Internaţional, are o durată de 40 de luni și a fost aprobat la 21 decembrie 2021. În luna mai a anului trecut a fost majorat volumul total de creditare, la circa 785 milioane de dolari, din care aproape 370 de milioane au fost deja debursate.