canal tv
O moldoveancă de 22 de ani a fost reținută pe Aeroportul din Iași cu acte false. Tânăra urma să ajungă în Italia, însă poliţiştii de frontieră au descoperit asupra ei o carte de identitate şi un permis de conducere, ambele fiind bulgare.
Tânăra a declarat că în vara acestui an a obţinut documentele de la o persoană ale cărei date de identificare nu le cunoaşte, în schimbul sumei de 500 de euro, intenţionând să le folosească pe teritoriul Italiei, în vederea obţinerii unui loc de muncă.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun.