O MOLDOVEANCĂ, filmată în timp ce îşi LOVEȘTE cu cruzime copilul (VIDEO CU PUTERNIC IMPACT EMOȚIONAL)
O femeie de 30 de ani, din Republica Moldova, stabilită într-un sat din judeţul Vaslui, a fost filmată de concubin în timp ce loveşte cu brutalitate băieţelul de 10 ani pe care îl are dintr-o relaţie anterioară, scrie adevarul.ro.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui au deschis o anchetă în acest caz, pe numele femeii fiind întocmit dosar penal pentru violenţe în familie.
Atât băieţelul de 10 ani, cât şi cei doi fraţi mai mici, de un an respectiv doi ani (pe care femeia îi are cu bărbatul din judeţul Vaslui), au fost preluaţi de Protecţia Copilului.
Cazul deosebit de grav a ieşit la iveală întâmplător, după ce bărbatul din localitatea vasluiană Arsura a reclamat la poliţie este bătut de concubina sa, o femeie de 30 de ani din Republica Moldova. Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au extins cercetările după ce au descoperit că şi fiul cel mare al femeii era victima unor agresiuni. Copilul era speriat şi îngrozit. El prezenta urme de violenţe pe tot corpul. Audiat de poliţişti, concubinul femeii a povestit că aceasta obişnuia să îl bată frecvent.
Atât pe el, cât şi pe băieţelul de 10 ani. În mai multe rânduri, bărbatul a filmat-o pe concubina sa în timp ce îşi loveşte şi ameninţă copilul. Imaginile filmate de acesta sunt tulburătoare.
Copilul este lovit cu o mătură, cu pumnii sau palmele în timp ce stă ghemuit pe un colţ de pat. La un moment dat, femeia se năpusteşte asupra băiatului pentru că nu ridică mai repede două ambalaje de la bomboane, căzute jos. În imagini se observă cum concubinul încearcă să o oprească pe femeie, care loveşte băiatul de 10 ani în timp ce fraţii mai mici plâng îngroziţi în încăpere.
Bărbatul nu are însă nicio şansă să o liniştească, dar nici nu apeleză după ajutor. Imaginile surprind cum femeia îşi toarnă vin în pahar şi apoi îi oferă şi concubinului un pahar cu vin.
VEZI VIDEO AICI
- Fermierii au vizitat gospodăria agricolă a primului antreprenor din Moldova care a obţinut certificarea GRASP
- Acord semnat: Punctele de trecere Sculeni-Sculeni, Leușeni-Albița și Giurgiulești-Galați vor fi modernizate
- Doi copii în vârstă de trei luni născuți prematur la Kiev, aduși la Chișinău cu un echipaj SMURD
- IMAGINI CU PUTERNIC IMPACT EMOŢIONAL! O femeie din Capitală a fost IMPINSĂ PE SCĂRI de un tânăr datornic