O moldoveancă şi un român au câştigat trofeul "Top Dance Song", la Las Vegas
O moldoveancă şi un român au reuşit să ia trofeul pentru categoria "Top Dance Song" 2011. Premiul a fost decernat la Las Vegas, în cadrul ceremoniei Billboard Music Awards. Tinerii au reuşit să o întreacă şi pe celebra Lady Gaga, a cărei cântece erau nominalizate pentru această categorie.
Piesa "Stereo Love", semnată de Edward Maya şi Vika Jigulina, a luat trofeul la categoria "Top Dance Songs". "Stereo love" a intrat iniţial pe poziţia 93 în topul american Billboard, perioada 28 februarie 2010 - 1 martie 2011. La scurt timp, a reuşit să urce până pe poziţia 16.
Piesa celor doi români s-a învrednicit de mai multe discuri de aur în Belgia şi Finlanda, de platină în Germania, Danemarca, Suedia, Elveţia, SUA şi Canada şi un dublu disc de platină în Spania şi Italia.
Eduard Marian Ilie, cunoscut ca Edward Maya este producător, cântăreţ şi compozitor din Bucureşti. Vocalista Vika Jigulina este originară din Cahul, Republica Moldova.