O navă cu peste 14 mii de oi s-a scufundat în Marea Neagră. Animalele moarte plutesc pe apă (VIDEO)
O operațiune de salvare a peste 14.000 de oi a avut loc în cursul nopții, în Marea Neagră, la mică distanță de portul Midia Năvodari. Animalele se află pe un vapor scufundat pe jumătate, transmite Digi24.ro.
Vaporul care pleca din portul Midia Năvodari s-a înclinat și a ajuns pe jumătate sub apă. Autoritățile au fost chemate să salveze, în primul rând, un marinar căzut de la bord.
„O persoană a fost căzută în apă, recuperată de îndată şi transporatată cu un remorcher la mal. Aceasta a fost evaluată medical de echipajul ambulanţei din cadrul Serviciul Judeţean de Ambulanţă Constanța şi transportată la spital. Aceasta era conştientă, cooperantă şi în şoc hipotermic”, spune Ana Maria Stoica, purtător de cuvânt.
Ceilalți membri ai echipajului, toți siriani, au fost aduși pe uscat. Vaporul navighează sub pavilion Palau, o ţară insulară din Oceanul Pacific, și avea la bord 14.600 de oi ce urmau să fie duse în Libia.
„Pentru salvarea animalelor, alături de echipele ISU au venit două nave ale Gărzii de Coastă și membrii unui ONG specializat în intervenții în Marea Neagră”, spune Dan Jeacă, prefect Constanţa.
„Prima grijă e să scoată animalele, ce mai putem scoate, pe alea vii, automat, probabil sunt şi înecate, iar după aceea soluţia cu motivul de ce s-a produs accidentul şi ce măsură va fi luată, cum se va scoate nava, că automat nu o să rămână pe şenal, se va lua ulterior”, spune Daniel Popa, inspector şef ISU Dobrogea.
Au fost salvate doar 33 de animale. Pentru restul, care s-au înecat, se va recurge la o procedură de distrugere a cadavrelor.
Pierderile sunt estimate la 3 milioane de lei.
Autorităţile au declanşat şi o anchetă pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat. Sunt luate în calcul mai multe ipoteze. Prima este că nava a fost supraîncărcată.
O organizaţie internaţională de salvare a animalelor susţine că de nava a fost abandonată pe timpul nopţii, iar luni dimineaţă nu a fost întreprinsă nicio operaţiune de salvare a animalelor.