O nouă alertă la Paris. O poliţistă a fost lovită de o maşină în preajma reşedinţei prezidenţiale
Embed:
După atentatele sângeroase de săptămâna trecută, Parisul este din nou în alertă. O poliţistă a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a fost lovită intenţionat cu maşina.
Accidentul s-a produs în centrul oraşului, chiar în preajma reşedinţei preşedintelui Francois Hollande. Potrivit presei, automobilul se deplasa pe contrasens, iar poliţista a încercat să o oprească.
Două persoane care se aflau în autoturism au fost arestate, iar alte două au reuşit să fugă.
Autorităţile au anunţat că accidentul nu are nicio legătură cu atacurile de săptămâna trecută, soldate cu moartea a 20 de oameni, inclusiv trei terorişti.