O NOUĂ AMÂNARE A BREXITULUI. May a cerut prelungirea termenului până în 30 iunie
Marea Britanie continuă să ceară amânarea ieşirii ţării din Uniunea Europeană. De această dată, premierul britanic, Theresa May, a trimis o scrisoare la Bruxelles în care a propus prelungirea termenului pentru Brexit până în data de 30 iunie.
Oficialul a menţionat că dacă cererea îi va fi acceptată, Marea Britanie va începe să se pregătească pentru alegerile europene, la care este obligată să participe dacă nu pleacă din UE înainte de scrutinul din mai.
În data de 10 aprilie, la Bruxelles va avea loc un nou summit special privind Brexitul.
În cadrul acestuia, cei 27 de şefi de stat şi de guvern din UE trebuie să voteze în unanimitate pentru prelungirea termenului de ieşire a Regatului Unit din blocul comunitar.
Dacă asta nu se va întâmpla, Marea Britanie va fi obligată să părăsească Uniunea Europeană fără niciun acord. Mulţi însă dintre oficialii europeni, printre care cancelarul german, Angela Merkel, au declarat că vor lupta până în ultimul moment ca acest scenariu să fie evitat.