O nouă atracţie pentru amatorii de cai din Moldova. La o grădină zoologică din suburbia Chişinăului au fost aduşi cai de rasa "Tinker"
O nouă atracţie pentru amatorii de cai din Moldova. La o mini grădină zoologică din suburbia Chişinăului au fost aduşi cai de rasa "Tinker" cunoscuţi şi sub numele de "Gypsy Cob". Animalele au fost cumpărate din Ungaria şi au trăit mult timp în sălbăticie.
Sunt Puppy şi Candy, doi cai de rasa Tinker, care au ajuns la Bardar de pe păşunile din Ungaria. Caii au costat câteva mii de euro, dar merită preţul, spun proprietarii pensiunii.
"Arată puţin altfel decât ceilalţi cai, sunt cai de tracţiune de statură medie dar sunt foarte rezistenţi. Sperăm că în timp de trei luni îi vom domestici, vom practica turismul rural în special plimbările pe cal în afara grădinii zoologice", a declarat Diana Rotaru, administrator la o mini grădină zoologică.
"Sunt o rasă mai blândă, uşor de dresat, după cum vedeţi repedeînvaţă şi aspectul exterior este frumos", a spus Sergiu Maleru, angajat mini grădină zoologică.
Recent mini grădina zoologică din satul Bardar, raionul Ialoveni, s-a îmbogăţiti şi cu un pui de ponei. Are doar 10 zile şi a fost botezat Alan.
Cei mai impresionaţi sunt copiii, care adoră să se joace cu Alan:
"Este mai deosebit, mai cuminte, mi se pare foarte cuminte şi este o fiinţă iubitoare".
"Îmi place pentru că este un animal foarte blând, frumos".
"Aici sunt animale şi păsări frumoase, multe pentru prima dată le-am văzut, struţul nu l-am văzut viu, în natură niciodată. Am văzut puiul de ponei care mi-a plăcut cel mai mult".
La mini grădina zoologică din Bardar sunt peste 80 de specii de păsări şi animale.
- Bucurie mare la Grădina Zoologică! S-au născut cinci pui de cangur, şase mufloni şi un ieduţ (VIDEO)
- O grădină zoologică din Filipine şi-a transformat pitonii uriaşi în masori (VIDEO)
- Aglomeraţie la Grădina Zoologică din capitală. Mii de oameni au venit să vadă animalele sălbatice şi păsările exotice (VIDEO)