O nouă atracţie turistică la Grădina Botanică. A fost dat startul lucrărilor pentru amenajarea Insulei lalelelor
Embed:
O nouă atracţie turistică la Grădina Botanică. Vizitatorii vor putea să admire în această primăvară peste 40 de mii de lalele. Vineri, a fost dat startul lucrărilor pentru amenajarea Insulei cu aceste flori.
Directorul Grădinii Botanice, Ion Roşca, a menţionat că bulbii de lalele urmează a fi cumpărați din Olanda şi sădiţi pe o suprafaţă de 1 400 de metri pătraţi. Totodată, vor fi plantaţi şi peste 600 de copaci.
"Ne propunem să avem cele mai importante sau cele mai frumoase soiuri de lalele care sunt şi cele mai moderne soiuri la momentul actual", a declarat Ion Roşca, Directorul Grădinii Botanice.
Proiectul a prins viaţă și datorită unui agent economic care a investit circa un milion de lei în modernizarea infrastructurii.
"Scopul de a participa la acest proiect este a susţine mediul. Noi suntem o companie de dezvoltare, o companie locală, facem parte din mai multe proiecte ce ţine natură.", a declarat Dan Stoica, agent economic.
Administrația a lansat platforma online dendro.md pentru a colecta bani, care vor fi utilizați pentru procurarea materialelor de construcţie.
"Pentru a înfrumuseţa Grădina Botanică, pentru a da o notă de gust, de stil arhitectural, estetic. Pe lângă lalele amenajăm şi infrastructura din zonă şi infrastructura de acces prin crearea a două poduri.", a declarat Ion Roşca, Directorul Grădinii Botanice.
"Prin aderarea la această platformă, colectarea de fonduri, îi îndemnă pe toţi, persoane fizice, agenţi economici să contribuie prin donare.", a declarat Victoria Lisnic, reprezentant A.O. Progresul dendrologic.
Costul total al proiectului este de circa două milioane de lei.