O NOUĂ CRIZĂ a deşeurilor la Bălţi! Consilierii municipali CER ajutorul Guvernului şi Parlamentului
Municipiul Bălţi ar putea intra din nou într-o criză a deşeurilor. Singura firmă care gestionează groapa de gunoi din oraş a anunţat Primăria că o va închide din data de 1 martie. Pentru că nu există o alternativă, deşeurile nu vor fi transportate. De aceea, consilierii municipali au cerut ajutorul Guvernului şi Parlamentului.
"Propun, în calitate de consilier, să pregătim o cerere scrisă către conducerea ţării şi să o examinăm în comisie în pauză", a spus Marcel Lefter, consilier municipal Bălţi.
Reprezentanţii agentului economic au refuzat să spună ce vor face cu terenul pe care este groapa de gunoi.
Unii locuitori din Bălţi cred că autorităţile locale nu sunt în stare să rezolve definitiv problema transportării deşeurilor:
"Cred că singura soluţie este implicarea autorităţilor centrale, altfel nu va fi rezolvat nimic. Înainte de Revelion, totul era foarte grav."
"Nu înţeleg cum ei nu pot soluţiona această problemă, nici pe vremea războiului nu a fost aşa ceva. În aşa vremuri paşnice să fie aşa. Este haos total, nicio stabilitate. "
Primarul interimar din Bălţi, Nicolai Grigorişin, a refuzat să comenteze situaţia critică în care se află oraşul.
"Nu ofer declaraţii pentru teroriştii informaţionali. - Dar oamenii aşteaptă un răspuns de la dumneavoastră, aşteaptă o soluţie...", a declarat Nicolai Grigorişin, primar interimar al municipiului Bălţi.
Cei mai nemulţumiţi sunt oamenii, care nu vor să mai vadă mizeria din oraş şi cer autorităţilor municipale să lase la o parte interesele politice.
"Să negocieze, să se înţeleagă şi să uite de politică în cazul acesta. Asta e unica soluţie. "
"Trebuie să găsească numaidecât undeva să-l ducă, că în Bălţi va fi murdărie mare. Şi aşa deja este. O să se încălzească şi vor fi şi şobolani şi tot ce vrei pe aici."
Zilnic, din Bălţi, sunt colectaţi, în medie 600 de metri cubi, de gunoi. În decembrie anul trecut, oraşul s-a mai confruntat cu o criză a deşeurilor, care a fost depăşită datorită implicării Guvernului. Cu trei zile înainte de Revelion, zeci de muncitori din Chișinău și carabinieri au adunat împreună cu angajații întreprinderilor comunale din Bălţi peste o mie de metri cubi de gunoi de pe străzile din localitate.