O nouă ediţie a decatlonului extrem a avut loc în Munţii Dolomiţi: 484 de sportivi au participat la competiţie
Munţii Dolomiţi, situaţi între Austria şi Italia, au găzduit o nouă ediţie a competiţiei extreme pe echipe "Dolomite Man". Participanţii au parcurs o distanţă totală de 60 de kilometri, în care au alergat, au mers cu bicicleta, au zburat cu parapantele şi au parcurs o parte de traseu cu barca.
Mii de oameni au invadat staţiunea alpină Leinz, pentru a vedea startul decatlonului extrem din Munţii Dolomiţi. Competiţia a început cu proba de maraton, după care au urmat sporturile extreme, cum ar fi alergatul prin munţi, zborul cu parpantele sau canotaj extrem.
Competiţia s-a terminat cu o cursă de ciclism, iar câştigătoare a devenit echipa austriacă Kleine Zeitung.
"A fost o zi deosebită. Am înţeles că putem câştiga această competiţie în momentul în care am intrat în concurs, atunci am observat că am un avantaj mare pe această ultimă porţiune", a spus ciclistul Urs Huber.
Potrivit organizatorilor, la ediţia din acest an a celei mai complicate competiţii pe echipe din lume, au participat 484 de sportivi, iar evenimentul a fost urmărit de peste 45 de mii de spectatori.